Despre Peter Tägtgren s-a spus că este workaholic. Într-adevăr, concertele şi proiectele sale se ţin lanţ. Peter Pain, aşa cum i se spune, lucrează în serie mixând pentru alţi artişti şi, în paralel, pentru noile albume Hypocrisy şi Pain. L-am văzut în Ungaria, în Suedia şi în Letonia, iar cel mai recent concert l-a avut la Vaasa, în Finlanda. Urmează Minsk, Belarus (29 august) şi Kherson, Ucraina (31 august). Muzician, producător şi compozitor suedez, Peter a jucat chiar şi în filme.
A trecut ceva vreme de când ai renunţat la fetele din Pain, Andrea Odendahl şi Alla Fedynitch, şi ai adus în trupă doi "vikingi bărboşi". Mai ţii legătura cu nemţoaicele, le-ai urmărit cariera artistică?
Peter Tägtgren: Da, ne-am întâlnit la diverse festivaluri, am rămas în relaţii foarte bune. Andrea cântă în Jesus on Extasy, iar Alla în trupa lui Waldemar Sorychta. JoE e o trupă foarte bună şi la fel pot spune şi despre Enemy of the Sun.
Lucrezi la un nou album. Ce ne poţi spune despre piese?
Sunt despre viaţă, în general. Albumul se va numi "Cynic Paradise". "Follow Me", "Feed Us", "I’m Going In" sunt doar câteva dintre piesele noi. Pe prima am cântat-o deja în concerte şi a fost foarte bine primită de public.
În paralel lucrezi şi la un nou album Hypocrisy. Cum merge?
Plănuim să-l scoatem anul viitor. Cred că prin aprilie-mai 2009 va apărea. Deocamdată însă mă concentrez pe albumul Pain. Am în schimb o mulţime de riff-uri şi îmi va lua ceva vreme până să-i găsesc fiecăruia locul potrivit în piese.
De ce ai simţi nevoia să reeditezi albumul Hypocrisy "Catch 22" ca "variantă 2.0.08"?
Unii s-au arătat dezamăgiţi de prima versiune. Aşa că am vrut să le ofer fanilor o variantă mult mai bună.
În concerte ai făcut o serie de featuring-uri alături de Tiamat, pe "Sleeping Beauty", şi de Nightwish, pe "Wish I Had An Angel". Cine urmează?
Nu-ţi pot spune, pentru că toate au fost impulsuri de moment, n-a fost nimic planificat dinainte.
Eşti, de asemenea, un cunoscut şi foarte căutat producător. Prin studioul tău, Abyss, au trecut o mulţime de nume mari ale metalului. Ai mixat chiar şi o piesă cântată de cei doi prezentatori ai emisiunii "Rundgang" de la televiziunea suedeză. Care a fost cea mai mare provocare de până acum?
Abumul "Monotheist", al celor de la Celtic Frost. Am lucrat sub o mare presiune şi eu, dar mai ales ei, fiindcă veneau după o pauză de aproape 15 ani.
Ai avut foarte multe concerte în ultima vreme. Care a fost publicul care te-a impresionat cel mai mult?
Cei mai gălăgioşi mi s-au părut francezii. Dar la fiecare concert am avut reacţii neaşteptat de bune din partea publicului.
Însă ai avut şi ceva probleme în Leipzig... (n.r. - Peter a fost lovit în faţă cu o sticlă şi a avut nevoie de opt copci).
"Shit happens"...
Ce s-a întâmplat?
Am fost într-un bar, am băut ceva, apoi am plecat înspre hotel şi am trecut printr-un gang. Ne-am întâlnit cu vreo trei localnici. Ei ne-au strigat ceva, noi le-am răspuns peste umăr, iar ei au sărit la bătaie.
Ţi s-a mai întâmplat ceva similar?
Niciodată până atunci.
S-au creat adevărate legende despre faptul că inima ta s-a oprit la un moment dat, iar în urma acestei experienţe ai compus piesa "Dancing With the Dead". Ce ai simţit?
Absolut nimic. Totul s-a întunecat brusc. Unii spun că în astfel de momente îşi văd filmul vieţii. Eu n-am văzut nimic. Pur şi simplu s-a rupt filmul pentru câteva clipe.
Apropo de filme, ai jucat în două producţii, "Sleepwalker" şi "Exit".
Da, dar au fost roluri episodice.
E binecunoscută pasiunea ta pentru extratereştri. De unde, de când?
E o pasiune care mă urmăreşte din copilărie, a fost ca un hobby.
Ai fost recent în turneu cu Nightwish şi v-aţi făcut surprize unii altora.
Da, am făcut featuring-uri, însă cele mai mari surprize ni le facem în ultima zi a turneului. De exemplu, în turneul cu Soilwork am avut nişte miere la noi, am suflat peste ei praf de ciocolată, la a treia piesă din recitalul lor. Evident că atunci când a venit rândul nostru să urcăm pe scenă ne-am gândit că băieţii îşi vor lua revanşa. Aşa că ne-am păzit cu străşnicie hainele. Am urcat desculţi pe scenă… unde ne aştepta surpriza: pe o rază destul de mare în jurul microfoanelor podeaua era lustruită cu săpun, aşa că orice pas, oricât de mic, ne făcea să derapăm. Aşadar am stat înfipţi şi am cântat aproape nemişcaţi.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu